„Ostaşi!
Cu fruntea încruntată şi plecată, cu suflet îndurerat şi
credinţă nezdruncinată, am ajuns la capăt de an vechi şi la
început de cale nouă. Şi azi, ca întotdeauna, în această zi de
ispăşire pământească şi de înviere creştinească, azi mai mult ca
altă dată, gândul meu şi grija mea de frate şi părinte, de părinte şi
de şef se îndreaptă, în primul rând, către tine drag ostaş, de toate
gradele şi de toate vârstele, fiindcă patruzeci de ani mintea mea s-a
trudit pentru tine şi sufletul meu de părinte pentru tine.
Am dorit şi am visat, am luptat şi am îndurat, am fost bârfit
şi am fost lovit fiindcă am vrut să pun în mâinile tale vânjoase cea
mai bună armă; în sufletul tău cinstit, cea mai înflăcărată
credinţă; în inima ta curată, cel mai vânjos avânt; pe corpul tău
trudit, cea mai simplă dar şi cea mai nepătată haină; în credinţa
ta nelimitată în destinele neamului, cele mai înflăcărate aripi; în
privirea ta scrutătoare şi caldă, cea mai vie dintre icoane – Patria.
Ostaşi!
Ca de atâtea alte ori în trecut, ne găsim în acest început de an
la răspântie de vifor. Este anul în care, pentru noi şi pentru alţii, în
sânge şi pentru sânge, se pregăteşte o lume nouă. Astfel fiind, este în
căderea mea să vă spun adevărul şi să vă chem la datorie.
Ostaşi!
Nu uitaţi, de la mic la mare, că sunteţi ieşiţi dintr-o brazdă
stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge. Împletiţi-vă şi înfrăţiţivă cu această brazdă. Staţi înfipţi în ea şi pregătiţi-vă să muriţi
pentru ea. Este mai mult ca oricând porunca ceasului de faţă. Este
poruncă pentru mine şi este poruncă pentru voi. De acum înainte,
pe culmi nu vor mai trebui să ajungă decât vulturii. Sunt convins că
voi, ca şi mine, socotiţi că trebuie să ne întoarcem, cât mai este timp,
pe dâra de lumină, de glorie şi jertfă pe care a umblat, fără să
şovăie, neamul nostru de la Sarmizegetusa până la bătrânul şi
înţeleptul rege (Ferdinand I – n.n.). Crucea şi Stindardul, Ogorul şi
Patria, Onoarea şi Virtutea, Înfrăţirea şi Iubirea, Legea şi Omenia
să fie, ostaşi, ţelul nostru de acum înainte, fiindcă el a fost veac de
veac, este şi va rămâne crezul adevăraţilor români.
Ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi!
Aveţi în sufletele voastre flacăra sacră a veşniciei. Ţineţi în
mâinile voastre destinele Patriei. Sunteţi tinereţea şi speranţa ei.
Înfrăţiţi-vă cu tineretul înflăcărat al Neamului. Împreună cu el,
un puternic braţ să facem; într-un singur cuget să gândim; într-o
singură voinţă să ne pregătim; pentru un singur destin, acela al
Patriei să muncim. Să pregătim astfel României locul pe care-l
merită sub soare şi dreptul pe care-l are”
Publicat de administrator 
Maresalul Ion Antonescu 