Antonesti – Sat unic in Romania

Acum 72 de ani, o viitură uriaşă a măturat o localitatea întreagă de pe Valea Argeşului. Pe ruinele rămase, Mareşalul Antonescu a ridicat cel mai modern sat din România acelor vremuri.

Una dintre cele mai frumoase construcţii de pe Valea Argeşului, mergând în sus, spre Cetatea Poienari şi spre Barajul Vidraru, este Mănăstirea Antoneşti. Sfântul lăcaş a fost numit aşa după întemeietorul ei, Mareşalul Ion Antonescu, dar a fost „rebotezată”, în 2004, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Puţini ştiu, însă, că biserica şi corpul de clădire destinat măicuţelor sunt ridicate în mijlocul unui sat construit, în urmă cu 71 de ani, la ordinul Mareşalului Antonescu. Prizonierii ruşi, aduşi în timpul Celui de Al Doilea Război Mondial tocmai de pe frontul de Est, de la Odessa, au ridicat, acolo, cel mai modern sat al României, neegalat de niciun regim care a urmat la conducerea ţării. Avea în proiect case cu etaj, electricitate, spital, han turistic şi baie comunală.

Minunea de după potop

Am întâlnit minunea arhitecturală de la Poienarii- Noi, aşa cum este denumit satul, pe malul stâng al râului, în Zona de Nord a Văii Argeşului. „Toţi oamenii îl ştiu aşa, Antoneşti ori Satul Nou. A fost făcut în timpul războiului. În 1941, o viitură a distrus o mare parte din comună. A fost prăpăd atunci. Mareşalul Antonescu , piteştean fiind, a hotărât să facă un sat nou. Odată cu ridicarea acestuia s-a început şi construirea unei biserici, pe locul unde este, acum, mănăstirea”, povesteşte primarul comunei Corbeni, Virgil- Remo Mateescu.

Arcul de Triumf

Ca să ne arate locul cu care se mândreau toţi argeşenii înainte de comunism, primarul s-a urcat în maşină şi ne-a condus spre mănăstire. Am trecut podul ce desparte cele două maluri ale Argeşului, am urcat un drum în pantă şi, în scurt timp, aveam în faţă nişte clădiri impunătoare. Case, asemeni conacelor boiereşi, construite în stil românesc. „Acolo erau clădirile adminstraţiei de atunci”, ne lămureşte un localnic.

În dreapta, se vede un turn cu o boltă sub care a ţinut o cuvântare însuşi Mareşalul Antonescu, vorbind locuitorilor despre patriotism. Oamenii locului îi zic „Arcul de Triumf”. La capătul drumului pietruit, la ieşirea din sat, se ridică, semeaţă, o biserică nouă. „A fost reconstruită de Prea Sfinţitul Calinic, episcopul Argeşului şi Muscelului. A fost gata în 2004. Atunci s-a inaugurat şi mănăstirea”, spune primarul, arătându-ne clădirea înaltă, albă, cu trei nivele, ce se ridică lângă biserică.

Mănăstirea, ridicată pe terenul familiei Erbaşu

În lăcaşul de cult, refăcut după un abandon de peste jumătate de secol, este pictată familia lui Gheorghe Erbaşu, cel care a donat terenul în acest scop. „E rudă cu omul de afaceri Erbaşu, cel din Bucureşti”, susţine edilul Mateescu. Pe un alt perete al bisericii mănăstirii este zugrăvit PS Calinic stând înclinat la picioarele Mântuitorului Isus Hristos. Am aflat, ulterior, că părintele Caliopie şi măicuţele care locuiesc acolo – Filofteia, Xenia şi Olimpiada – au trudit la refacerea vechii biserici şi la înălţarea mănăstirii, începută în anul 1995. În 2006, la doi ani după inaugurare, au fost terminate toate lucrările.

Acum, în mănăstire sunt doar cele trei maici. Se feresc de ochii curioşi ai jurnaliştilor. Au, în spatele clădirii monahale, şi un ATV care le e de folos pe coastele abrupte ale munţilor. „Maica stareţă e plecată la cumpărături”, spune una dintre călugăriţe. De acolo, de sus, se vede, în toată splendoarea ei, Valea Argeşului. Sus, pe vârf de munte, Cetatea Poienari străjuieşte, falnic, intrarea din strâmtoarea munţilor, pe calea ce duce spre Barajul Vidraru, pe Transfăgărăşan.

Potopul din 1941

Aşa cum reiese din Arhivele Naţionale ale Statului şi din istoria locului, descrisă de Centrul Cultural Piteşti, în luna iulie a anului 1941 un adevărat potop s-a abătut asupra locuitorilor din Valea Superioară a Argeşului. Lemnele exploatării CAPS de pe apa Argeşului au format un zăgaz natural în apropiere de comuna Aref.

Puhoaiele au măturat totul în cale: vatra satului Căpăţâneni, aparţinând de comuna Corbeni, a fost distrusă aproape în întregime. Podurile, liniile de telefon, 22 de kilometri de cale ferată şi şoseaua au fost spulberate de furia apelor şi de stâncile desprinse din munte. Numai comuna Corbeni număra 3.716 de suflete şi 861 de case. Toate au fost ruinate, iar oamenii au rămas pe drumuri.

Reacţia autorităţilor de atunci

Auzind despre urgia care s-a abătut asupra locuitorilor, conducătorul statului de la acel moment, Mareşalul Ion Antonescu, a trimis la locul dezastrului mai multe oficialităţi, în frunte cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu. Acesta a făcut demersurile necesare pentru aprobarea şi obţinerea creditelor şi a materialelor pentru construcţia unui sat model. Localitatea urma să aibă un palat administrativ, care să adăpostească o percepţie, o bancă şi o cooperativă sătească, o casă pentru Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale, un dispensar dar şi o maternitate.

În proiect, mai era o cantină de copii şi o secţie pentru băile populare, precum şi un alt local pentru un cămin cultural, prevăzut cu o sală de spectacole, sală pentru bibliotecă şi o grădiniţă de copii, o piaţă de legume. Urmau să mai fie construite o piaţă publică centrală cu acces la gara de cale ferată, o şcoală primară şi o şcoală horticolă a satului. Şi un han pentru călători figura în proiectul ambiţios al Mareşalului, care cuprindea şi un parc de agrement cu stadion sportiv.

Accesul era prevăzut a se face pe un drum nou, care să ducă din şoseaua principală spre noua aşezare, iar cartierele trebuiau delimitate cu străzi pavate cu piatră şi prevăzute cu trotuare cu borduri de granit, ca în zonele rezidenţiale din zilele noastre. Trebuia să se construiască chiar şi o staţie de pompieri, situată aproape atât de noul sat model, cât şi de vechiul sat Corbeni.

În plus, planul mai prevedea un dig de beton pentru apărarea malului râului Argeş în dreptul podului nou şi al staţiei de cale ferată. Satul a fost prevăzut cu 39 de loturi, de 2.000 de metri pătraţi, fiecare cuprinzând câte o casă tip, o curte de acareturi cu grajdurile şi coteţele respective, o fântână, o grădină de pomi fructiferi şi o grădină de zarzavat. În privinţa bisericilor, s-a prevăzut ca ambele lăcaşe existente în comuna Corbeni, declarate monumente istorice, să fie restaurate şi renovate.

S-au găsit şi fonduri

Au fost aprobate, apoi, şi fondurile necesare, în regim de urgenţă. Ministerul de Interne a dat 2,5 milioane de lei, o sumă imensă pentru acele vremuri, când războiul bătea la uşă şi era nevoie de bani pentru Armată. În plus, Ministerul Apărării a aprobat 15 vagoane cu ciment, trei vagoane cu fier, un vagon cu cuie, 1.000 de cazmale, sape şi cuţitoaie, două betoniere şi mai multe roabe şi forje de companie, ce au fost trimise de la depozitul de materiale Găeşti. Prefectura Argeş s-a ocupat de realizarea şantierului şi de organizarea acestuia, din bani proprii.

Intrarea în satul Antonești

Prizonierii, plătiţi pentru muncă

Pentru a pune în mişcare ambiţiosul proiect, s-a decis înfiinţarea la Corbeni a unui lagăr de prizonieri. Astfel, 800 de sovietici capturaţi la bătălia de la Odessa au fost mutaţi acolo şi, pe baza unui contract semnat de conducătorii lagărului cu primăria comunei, aceştia au fost scoşi la munca de reconstrucţie a satului. Marele Stat Major arăta, într-un document, şi condiţiile în care se va face angajarea prizonierilor: 150 lei/zi salahorul şi 200 lei/zi meseriaşul, inclusiv hrana, cazarea şi asistenţa sanitară. Vesela pentru prizonieri şi preparatul hranei cădeau tot în sarcina Prefecturii, care trebuia să asigure cazarea şi lucrul separat de populaţia civilă.
Prizonierii sovietici primeau între 150 și 200 de lei pe zi pentru munca depusă

Case personalizate

Arhitectul Richard Bordenache a fost însărcinat cu executarea planurilor de sistematizare şi de construcţie a satului model. El a propus trei-patru tipuri de case, în stil românesc, din care viitorii proprietari puteau să aleagă. Fiecare locuinţă, pe lângă număr, era identificată după o pictură sau un basorelief: „Casa cu păun”, „Casa cu floarea-soarelui”, „Casa cu cloşcă”, „Casa cu cerb”, „Casa cu cocoş”.

Lucrările de construcţie au început în forţă pe 15 mai 1942, când Mareşalul Ion Antonescu a făcut o inspecţie amănunţită pe şantier. Pe 4 august, după o nouă vizită la Curtea de Argeş a lui Antonescu, s-a decis şi electrificarea regiunii Curtea de Argeş – Corbeni şi au fost aprobate fondurile necesare pentru construcţia unei uzine hidroelectrice pe râul Argeş.
Casa cu păun

Istoria nescrisă a unei aşezări

Pe 17 octombrie 1943 au fost inaugurate, oficial, primele construcţii, printre participanţii la eveniment numărându-se miniştri şi personalităţi din Bucureşti, alături de preşedinta Consiliului de Patronaj, Maria Antonescu, soţia Mareşalului Ion Antonescu. Prizonierii ruşi au ridicat o aşezare model, o minune a acelor vremuri: 11 vile, reţea electrică în toată aşezarea, un spital cum puteai găsi doar în Germania.

În vile s-au mutat cei ale căror case fuseseră distruse de ape, măsura considerată drept despăgubire dată de guvernul acelui timp. După numele ctitorului şi în cinstea acestuia, satului-model i s-a spus Antoneşti, deşi numele oficial este de Poenari. În 1944 s-a încercat construcţia hanului turistic şi a căminului cultural, dar lucrările au fost oprite fiindcă frontul se apropia de ţară şi era nevoie de bani şi oameni în alte scopuri. Gândindu- se că acest lucru ar putea strica planurile construirii satului, Prefectul de Argeş a decis ca tot ce se ridicase deja să treacă în patrimoniul Prefecturii.

Pe 23 august, însă, Mareşalul a fost arestat şi trimis în URSS. Doi ani mai târziu, el a fost executat în fortul Jilava, iar proiectul satului model pe care îl imaginase pentru Antoneşti a devenit o amintire. În Corbeni, însă, mai dăinuie şi astăzi câteva din clădirile ridicate în anii ‘40. Casele au fost cumpărate de foştii chiriaşi, medici, profesori, funcţionari. Unii au început să facă demersuri pentru a scrie şi a populariza fascinanta istorie a satului, încercând să transforme zona într-o rezervaţie de arhitectură rurală românească.

Citiţi mai mult: Antoneşti – un sat unic în România, construit de prizonieri sovietici – Reportaj > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/antonesti-un-sat-unic-in-romania-construit-de-prizonieri-sovietici-1073961.html#ixzz2oNfTUWcs
EVZ.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: