Satul Antonesti sau viziunea Maresalului asupra dezvoltarii mediului rural romanesc

Pe Arges in sus, nu departe de Transfagarasan, un sat de munte ascunde o poveste tulburatoare. Casele lui, de-o frumusete desavarsita, au fost construite din initiativa Maresalului Antonescu, drept model pentru viitor…

In Arges, ceva mai la nord de Oltenia, un sat de sub munte a pastrat amintirea vremurilor de-odinioara, cand „tara” mai era mama buna pentru „poporul” ei. Golite astazi de sens, cuvintele acestea, pline pe atunci de viata si de putere, reflectau o realitate care a ramas in istorie sub numele de „Romania interbelica”. Un stat modern si puternic, constient de responsabilitatile sale sociale si culturale pe termen lung.

biserica-din-antonesti3

Casa de „sinistrat” al anului 1943
Era in iulie 1941. In urma unor inundatii catastrofale apele raului Arges faceau prapad in zona comunelor Aref si Corbeni, de langa Curtea de Arges, ducand la vale zeci de case, cu acareturi cu tot, plus 22 de kilometri de cale ferata ingusta si o buna parte din drumurile judetene. Ramasi fara agoniseala de-o viata, taranii argeseni si-au atintit ochii spre Bucuresti, desi stiau ca diriguitorii tarii sunt ocupati cu razboiul si, in plus, nu fusesera alesi, nu apartineau nici unui partid, deci nu aveau de dat socoteala electorala. Cu toate acestea, om al credintei si al respectului pentru taranul roman, Maresalul Ion Antonescu, Seful Statului de atunci, a ordonat vicepresedintelui Consiliului de Ministri, Mihai Antonescu, sa refaca satul distrus. Iar daca tot aveau sa ridice un nou sat, atunci macar „sa fie un sat model”, a spus Maresalul, „care sa dea directia  dezvoltarii rurale in Romania”.

casa1
Casa cu cerb
Au fost prevazute imediat 300 de milioane de lei, o suma uriasa pentru acele vremuri, mai ales in timp de razboi. Pentru a diminua cheltuielile, a fost folosita munca localnicilor, a satenilor cu carute, a mesterilor zidari si tamplari. Caramida s-a facut pe loc, lemnaria a fost adusa din apropiere, iar cimentul, cuiele si uneltele (1000 de cazmale, sape, forje si cutitoaie) au fost donate de armata. In plus, Maresalul a dispus infiintarea unui lagar de 800 de prizonieri ucraineni, capturati la Odesa, care au lucrat in sat pe baza de contract intre comuna si lagar. In cadrul Consiliului de ministri s-a dispus constituirea unei Comisii care sa coordoneze lucrarile, comisie din care faceau parte: inginerul Constantin Fedorovici, profesorul Gheorghe Focsa, marele etnolog, faimosul arhitect Richard Bordenache si altii (conform lui Stefan Petre Stricher Danaila, revista „Restituiri”).

La 15 mai 1942, cand lucrarile pregatitoare au fost gata, Maresalul, desi ocupat pana peste cap cu treburile razboiului, si-a facut totusi timp sa inspecteze amanuntit zona deluroasa, de 13,5 pogoane, donate de mosierul Ierbasu, ca vatra a satului nou. Cu aceasta ocazie, a ordonat sa fie construite urmatoarele: Palatul administrativ, Casa operelor sociale, un dispensar, o maternitate, un camin cultural cu biblioteca si gradinita, o banca, o cantina pentru copii, o cooperativa sateasca, bai populare, o piata de legume si fructe, o piata publica centrala, de tip agora, o scoala horticola, o scoala primara, un stadion sportiv, o gara, un han de calatori. Malurile Argesului au fost betonate, iar urcarea de pe terasa raului spre piata centrala (in dreptul hotelului) se facea cu un lift, probabil unicul de acel fel din
tara.

Casa proiectata de marele arhitect Richard Bordenache
A fost construita, de asemenea, o piata pentru postul de pompieri, dupa standarde urbane. Bordenache a propus trei-patru tipuri de case, in stil romanesc, din care erai obligat sa alegi. Terenul a fost impartit in 39 de loturi a cate 2000 de metri patrati fiecare, asezate pe cateva strazi perfect integrate in spatiul de langa centrul administrativ. Trotuarele au fost prevazute cu borduri de granit, iar fiecare casa, pe langa numar, era identificata dupa o pictura sau un basorelief: „Casa cu paun”, „Casa cu floarea soarelui”, „Casa cu closca”, „Casa cu cerb”, „Casa cu cocos”. Fiecare gospodarie avea o fantana, o mica livada, o gradina cu legume si una cu flori. Cel mai ieftin model de casa costa aproximativ 250.000 de lei, iar guvernul a facut aranjamente la Creditul Agricol, pentru a usura procedurile de imprumut pentru cei care urmau sa se mute in noul sat. Maresalul a cerut totodata electrificarea vaii Argesului si a dispus construirea unei uzine electrice (uzina terminata  mai tarziu, pe timpul lui Gheorghiu Dej).

Grajd cu cap de bou
Timpul gonea poate la fel de repede ca si astazi, astfel ca Ion Antonescu n-a mai avut ragazul de a construi tot ce si-a propus. Cu toate acestea, la 17 octombrie 1943, au fost inaugurate o mare parte din casele si constructiile administrative prevazute, inaugurare la care a luat parte si Maria Antonescu, sotia Maresalului. In 1944, lucrarile reincep, cu accent pe hanul turistic si caminul cultural, dar la scurt timp sunt abandonate. A venit 23 august, iar Maresalul a fost arestat de Regele Mihai si trimis de celula comunista in URSS. Va fi executat doi ani mai tarziu, la 1 iunie 1946, alaturi de patru demnitari importanti ai guvernului sau, in fortul Jilava. Intuind tulburarile viitorului imediat, prefectul Constantin Popescu a trecut, inspirat, intregul sat in proprietatea prefecturii, adica a statului.

O rezervatie de arhitectura rurala

Pensionarul Petre Stricher, fost constructor hidrotehnic, traieste astazi in Antonesti si  este inca diriginte de santier in satele din zona. Pe vremea cand era viceprimar, a incercat, sustinut de primarul Daniel Lincuta, sa ridice un bust Maresalului Antonescu, dar presedintele Ion Iliescu s-a opus. De altfel, numele satului pe harta nu e Antonesti, ci Poenarii Noi, desi toata lumea din zona stie de Antonesti. Petre Stricher stie istoria localitatii mai bine ca oricine. Biserica satului a fost trasnita in 1942 si din aceasta cauza a fost abandonata. Construirea ei s-a incheiat abia in anii din urma, prin osardia Prea Sfintitului Calinic. La intrarea in zona administrativa, sub bolta unui turn, a tinut o cuvantare inflacarata, patriotica, insusi Maresalul. De atunci, localnicii numesc constructia „Arcul de Triumf”. Putini batrani din generatia „originara” mai traiesc in sat. Cele mai multe case au fost cumparate de fostii chiriasi, medici, profesori, functionari, veterinari etc. Cei cu mai mult respect pentru originalitatea caselor au pastrat inscriptiile, picturile si basoreliefurile la locul lor, pe frontispiciu. Altii le-au acoperit cu var sau le-au distrus din neglijenta. Unele dintre aceste „semne particulare” au fost realizate, spun unii, de prizonierii sovieto-ucraineni, altele apartin unor pictori de renume.
Profesoara Maria Martinescu s-a nascut si locuieste la „Casa cu Paun” – pictura murala datorata artistei Merica Ramniceanu. Cand a descoperit istoria fascinanta a satului sau, doamna profesoara, impreuna cu fiica sa, Ramona, arhitecta, a cercetat fiecare casa, a inregistrat fiecare poveste. Asa a aflat ca propria-i casa era destinata initial parohului bisericii trasnite. „Astazi”, spune, „cand se construieste atat de mult si de pestrit in satele Romaniei, nimeni n-a venit sa se inspire din adevarata rezervatie de arhitectura rurala romaneasca din satul nostru. Avem aici capodopere de arhitectura romaneasca, cele mai multe ramase intacte din 1943, care sunt intr-un fel testamentul artistic al maestrului Bordenache. Arhitectii stiu bine opera inaintasului lor, de ce nu vin aici sa se  inspire?”

Strada principala din Antonesti

Maria Martinescu deplange paragina in care au ajuns unele dintre case, neglijenta celor care au acoperit sau au sters picturile. „Parca erau alti oameni in vremea aceea”, spune. „Ei au dorit sa urbanizeze un sat, fara sa piarda aspectul rural traditional, farmecul de sat de munte. Aveau respect pentru trainicia constructiilor, faceau temelii din piatra de rau, trotuare cu caldaram, zidarie de 60 centimetri grosime, grajduri cu fatada dubla. Pana si merii din gradini sunt de soi vechi romanesc, patul si cretesc”. Dar chiar si asa, cu putinele case originare care au mai ramas, pare o sectiune vie a Muzeului Satului, o lume de altadata, care-si pastreaza neatinsa magia si frumusetea. Daca timpul va ingaduie, acum, cand vara a primit in ograda ei vacanta, dati o fuga la 120 de kilometri de Bucuresti, ca sa va plimbati la pas, prin vremuri cand Romania traia in istorie si nu in afara ei.
Satul Antonesti din comuna Corbeni povesteste peste timp despre o lume romaneasca autentica, cazuta din nefericire „la datorie”, in calea urgiilor. Iar daca, astazi, ramanem vaduvi de valorile nationale, este si pentru ca spiritul care a zidit acest sat model a plecat dintre noi ca un fum.

Sursa

5 răspunsuri la Satul Antonesti sau viziunea Maresalului asupra dezvoltarii mediului rural romanesc

  1. DTS Front spune:

    Antonescu Erou National !

  2. Antonescu Erou National spune:

    1 iunie 1946 ne-ati omorat Idolul dar Spiritul lui e Alaturi de NOI !
    Traiasca Maresalul Antonescu !

  3. Satul Corbeni spune:

    in acest sat stau bunicii mei.Pot spune ca este un sat extraordinar mai ales ca a fost construit in anul 1942-1943.

  4. Ileana spune:

    Trebuie sa-mi recunosc ignoranta : nu am cunoscut aceasta informatie despre Maresal.Sunt in vacanta si de cateva zile bune ma informez in internet despre „ce se scrie” despre Eroul nostru national.Am vazut cateva”firisoare de redesteptare” in primii ani dupa revolutie, am citit articole ale unor oameni si carturari bine informati explicandu-ne „celor multi” ce a insemnat Ion Antonescu pentru romani; video-uri si imagini in YoTube pe care le datoram presupun acelor care au avut acces la arhive si demnitatea sa ni le prezinte; in nume personal VA MULTUMESC tuturor acelor care prin efortul vostru onorati atat de bine istoria noastra!As indrazni o sa fac o propunere: stiu ca actual nu mai exista Mecenas-romani pentru ca cei care au bani vad doar masinile de lux, prostibulurile si mafia traficului de orice fel; stiu ca pentru marea majoritate noi-cei care ne intoarcem la istorie, parem desuieti si ..idealisti( fara sa se gandeasca cum suntem astazi priviti in Europa care a respectat Romania interbelica); dar ma intreb, nu s-ar putea face o colecta „dam un euro pentru Maresal” si sa-i construim printr-o fundatie o Casa memoriala de exemplu, de ce nu in Antonesti?Citesc in pagina asta si intalnesc oameni adevarati si respectosi; de ce nu incearca acest lucru?Si daca ai mai multi care gandesc ca noi, dar n-au informatia necesara?Antonescu nu a fost un fascist sau un dictator; a fost un militar de cariera si un om exigent si corect care a luptat cum mai bine a stiut pentru interesele poporului sau;poate ca acelasi popor la care s-a facut apel intotdeauna in istoria noastra si de fiecare dat a raspuns, ar raspunde si acum; poate ca ar intelege ca Antonescu ne-a lasat un legat : romanii sunt oameni de valoare, nu va rusinati de poporul vostru( testamentul lui este impresionant prin clarviziunea viitorului!)Banuiesc ca autoritatile se vor opune, pentru ca in contextul european de acum Antonescu este condamnat pentru interese economice si piatra neagra a nazismului; pentru asta ar trebui ca popor sa ne miscam cu demnitate si fara tampenii xenofobe. Inca suntem cateva milioane bune din fericire,Ca au sa ne judece, critice si retrage fondurile?Poate da sau poate nu; in orice caz o fac cand le convine!Va salut pe toti cu simpatie si admiratie pentru aceasta pagina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: