Maresalul Antonescu – un erou sacrificat

Gheorghe Lazaroniu – Antonescu, un erou sacrificat

Ed. Stef – Drobeta Turnu Severin, 2008

Ion Antonescu, lucrare semnata Petre Turlea

Luptând împotriva extremei drepte legioanare şi a extremei stângi comuniste, aparent Ion Antonescu a fost înfrânt, fiind asasinat în 1946. La scara Istoriei, însă, Ion Antonescu a învins definitiv atât extrema dreaptă cât şi extrema stângă. El este cel care a rămas în inima Poporului român iar nu adversarii lui – Petre Ţurlea

Ion Antonescu a murit pentru ţară

La 2 iunie 1946 ar fi împlinit 64 de ani. Mareşalul Ion Antonescu a fost executat în ziua de 1 iunie 1946 alături de alţi colaboratori, de autorităţile comuniste şi ocupantul sovietic. Execuţia s-a produs la ora 18.00 în Valea Piersicilor, circa 500 de metri în interiorul închisorii Jilava. A murit cu “Trăiască România !” pe buze ca şi colegii săi, Mihai Antonescu, generalul Vasiliu şi profesorul Alexianu.

Viitorul ii va face, cu siguranta, dreptate Maresalului

Discurs rostit in plenul Camerei Deputatilor de d-nul Petre Turlea (21 mai 1996)

Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor colegi,
Vin în faţa domniilor voastre în legătură cu o comemorare.

La 1 iunie 1946, în urma unui proces cu verdict comandat de la Moscova, mareşalul Ion Antonescu a fost împuşcat. Motivele principale invocate de tribunalul poporului, prin actul de acuzare au fost: 1) instaurarea unui regim de dictatură anticomunist; 2) subordonarea ţării către Germania hitleristă; 3) războiul contra U.R.S.S.

Să luăm pe rând toate aceste motive invocate:

1) Într-adevăr, Ion Antonescu a condus un regim de dictatură personală, dar care a fost impus de evoluţia generală din Europa şi a fost impus ca singură metodă de salvare a ţării. A fost un regim anticomunist, pentru că majoritatea comuniştilor români au trădat România şi au sprijinit cotropirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către U.R.S.S. Dictatura a fost împotriva trădătorilor de ţară, nu împotriva poporului român.

2) Într-adevăr, Ion Antonescu a fost constrâns de aceeaşi situaţie internaţională, de izolare deplină a României să accepte alianţa cu Germania. Cu toată această alianţă, a reuşit să menţină statul român independent, viabil şi o economie viabilă.

3) Cea mai mare acuză a fost războiul contra U.R.S.S. Ion Antonescu şi-a asumat întreaga răspundere pentru acest război. Iată ce spunea la proces, în 1947: “Am făcut războiul contra U.R.S.S.-ului, fiindcă mi-au impus-o onoarea poporului românesc şi imperativele sacre ale ţarii noastre”.

Războiul contra U.R.S.S. s-a dus pentru recâştigarea teritoriilor româneşti ale Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

Aşadar, mareşalul a fost condamnat la moarte pentru că a luptat împotriva comuniştilor trădători de ţară şi pentru că a luptat pentru reîntregirea României. De aceea, condamnate de istorie sunt tocmai acele forţe care au impus judecarea nedreaptă din 1946. Reprezentanţii acelor forţe, metamorfozaţi astăzi din comuniştii de ieri în democraţi, sunt cei care împiedică anularea sentinţei samavolnice. Am cerut chiar de la această tribună de 4 ori Procuraturii Generale recurs în anulare în cazul procesului lui Ion Antonescu şi mereu mi s-a răspuns că se cercetează cazul; ultima dată în martie 1994. Indiferent însă de ce face şi de cine ascultă Procuratura Generală, Ion Antonescu este şi va rămâne mereu în inima poporului român care îi poartă recunoştinţa datorată unui adevărat erou naţional.

În 1994, Parlamentul României a făcut un act de dreptate: i-a decorat pe toţi veteranii armatei române din al doilea război mondial, chiar domniile voastre aţi aprobat această lege. Deci s-a recunoscut că au fost nişte eroi şi au luptat pentru o cauză dreaptă. În acelaşi timp, asupra comandantului suprem al acestor veterani se menţine eticheta de trădători de ţară. Este nu doar ilogic, ci este mai ales de neadmis. Viitorul va face însă, cu siguranţă, dreptate mareşalului.

Doamnelor şi domnilor colegi,
Vineri, 31 mai 1996, la Cluj Napoca, în memoria lui Ion Antonescu organizăm o sesiune de comunicări ştiinţifice la care îi invit pe toţi membrii Parlamentului român, care ştiu să-i respecte pe eroii neamului românesc. Mulţumesc. Sursa

Fotomontaj inedit

Erou pe care intregul popor roman il tine in inima sa…

(Discurs al domnului Petre Turlea, in Camera Deputatilor, 2 iunie 1998 )

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR şi în urma refuzului regelui Mihai de a semna graţierea, a fost executat unul din marii eroi ai românilor, mareşalul Ion Antonescu.

La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura mareşalului de la tribuna Camerei Deputaţilor şi, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946. Iată, pe scurt, temeiurile recursului în anulare:

1. Neconstituţionalitatea Decretului-Lege 312/21 aprilie 1945, în virtutea căruia a fost judecat mareşalul Ion Antonescu. Decretul-Lege era neconstituţional deoarece prevedea la art.3 alin.2 pedeapsa cu moartea. Or, Constituţia din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-47, prevede la art.16: “Pedeapsa cu moartea nu se poate reînfiinţa, afară de cazurile prevăzute în Codul Penal Militar, în timp de război”.

Aşadat, chiar dacă art.16 din Constituţie admite pedeapsa cu moartea, ea era precis admisă doar în timp de război, or, procesul mareşalului Antonescu, ştiţi cu toţii, s-a desfăşurat în 1946, în timp de pace.

În art.10 din acelaşi decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de tribunalul poporului, deci un tribunal extraordinar, dar art.101 alin.2 din Constituţie interzice orice fel de tribunale extraordinare.

În sfârşit, art.107 alin.5 din Constituţia din 1923 precizează: “Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum şi actele de comandament cu caracter militar”. Iată elementele de neconstituţionalitate.

2. Procesul mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în condiţii în totală contradicţie cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi în condiţiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfăşurarea procesului, cât şi sentinţa. Documentele de arhivă, care acum au fost publicate în zeci de volume, demonstrează faptul că acuzaţiile nu aveau o bază reală. Mareşalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădarea României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentinţa hotărâtă de URSS şi de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentinţă samavolnică trebuie anulată.

Încă o dată, de la tribuna Camerei Deputaţilor, cer Procuraturii Generale a României să anuleze această sentinţă de condamnare a eroului neamului românesc, Ion Antonescu, erou pe care întregul popor român îl ţine în inima sa. Mulţumesc. (Aplauze).

Medalie comemorativa

Ion Antonescu – Maresal al Romaniei – 1882 – 1946

Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena- Bucuresti -

Ctitori Ion si Maria Antonescu – 1943

“El ramane insa statornic in inima poporului roman…”

Discurs rostit de acad. Petre Ţurlea, în Parlamentul Romaniei, la data de 25 mai 1999

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să-mi daţi voie să evoc în faţa domniilor voastre, ca în fiecare an de altfel, la sfârşitul lunii mai, cea mai mare personalitate politică şi militară românească din secolul al XX-lea:  Mareşalul Ion Antonescu, de la asasinarea căruia se împlinesc, pe 1 iunie, 53 de ani.

Pana cand?

Discurs comemorativ in Parlamentul Romaniei

Domnul Deputat Miron Chichişan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu 115 ani în urmă, la 2 iunie 1882, vedea lumina zilei la Piteşti, cel destinat să intre în istorie, alături de marii martiri ai neamului, Ion Antonescu. Şi-a iubit pământul străbun ca nimeni altul şi a luptat pentru întregirea neamului în cele două războaie mondiale. A fost călăuzit de un singur crez: libertatea şi fericirea propriului popor, alipirea la patria mamă a teritoriilor româneşti rupte din trupul ţării de vecini lacomi în conjuncturi vitrege pentru ţară. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, colaboratorii nu l-au înţeles, iar naivul sau vicleanul Mihai de Hohenzolern l-a trădat. Arestat, din ordinul fostului suveran, de grupul condus de trădătorul ce-şi doarme somnul la Iaslovăţ, la 23 august 1944 a fost predat ruşilor, la 1 septembrie, acelaşi an. Pentru această faptă de bravură, Mihai de Hohenzolern a primit de la Stalin decoraţia “POBEDA” şi un avion, intrând în istoria eroicului nostru popor ca deschizător al drumului glorios spre comunism. Nu avea cum să ştie necoptul suveran – ( care coordonase arestarea a ceea ce avea ţara şi armata mai valoros în acea vreme – sau poate înţelegerea prusacului Mihai că nu se putea înălţa sub coroana falnicului stejar românesc a cărui umbră îl umilea. Pentru fapta sa nedemnă l-a iertat mareşalul, l-a iertat poate Dumnezeu, dar nu l-ar ierta istoria. Judecat de un aşa-zis “tribunal al poporului”, în a doua jumătate a lunii mai ‘46, mareşalul Antonescu a fost condamnat la moarte. Şi Hohenzolernul l-a trădat pentru a doua oară, neacceptând graţierea înaintată prin cerere de avocatul apărării. Ultimele zile din viaţă şi le-a petrecut în închisoare, apoi, împreună cu alţi condamnaţi, a fost dus în Valea Piersicilor. Un pluton de execuţie, format din gardieni publici, avea misiunea să-l execute.O rafală de gloanţe şi condamnaţii s-au prăbuşit. A căzut mareşalul. Era 1 iunie 1946. Peste o zi, la 2 iunie 1946, mareşalul ar fi împlinit 64 de ani. Nu i-a mai împlinit şi nu a avut parte nici de mormânt. Se temeau asasinii că la mormântul mareşalului, poporul va face pelerinaj, dar duhul lui Ion, cel fără de mormânt, se află la mormântul Eroului necunoscut, în sufletul cald şi luminos al poporului român. În timp ce mareşalului Antonescu nu i s-a dat un loc de mormânt, veneticului trădător Mihai i s-a permis să treacă pe sub Arcul de Triumf, pângărind demnitatea unui popor eroic, dar istoria va face dreptate şi mareşalul Antonescu va fi aşezat în gloria marilor luptători martiri ai neamului românesc. (Aplauze)

(3 iunie 1997) – Sursa